Skip to content Skip to footer

Proiecte OMIE

1000 Portraits

E din nou vremea lui #omie.
2025 înseamnă ediția cu numărul 9, o cifră care închide un cerc și deschide un altul.
9 e despre întreg, despre maturitate, despre ceea ce rămâne după ce ai trecut prin atâtea începuturi.
Poate și #omie a ajuns aici, într-un punct al liniștii, al privirilor care nu mai caută, ci înțeleg.
De nouă ani, mi-ați arătat, cum arată adevărul vostru. Fiecare privire a devenit o parte din poveste.
#omie rămâne un spațiu liber pentru emoție, pentru curajul de a fi văzut așa cum ești.
Nu căutăm perfecțiune. Căutăm prezență.
Și, poate, în asta stă frumusețea lui 9 — în echilibrul dintre tot ce a fost și ce urmează să vină.
Vă aștept din 1 noiembrie, între 12:00 și 15:00, în același loc drag mie — Piața Mică nr. 3.
Să continuăm împreună cercul.

Acțiune cofinanțată de Primaria Municipiului Sibiu, prin Agenda Comunității 2025

Sibiul si fotografia în perioada comunista

„Sibiul și fotografia în perioada comunistă” este o incursiune vizuală în trecutul apropiat al orașului, atunci când viața cotidiană și marile transformări urbane erau surprinse prin obiectivul fotografilor profesioniști sau amatori. Perioada 1947–1989 a adus schimbări majore în Sibiu – apariția cartierelor Hipodrom, Vasile Aaron sau Ștrand, construirea bulevardelor moderne, dar și dispariția unor locuri emblematice.
Proiectul își propune să recupereze și să valorifice aceste imagini, printr-o cercetare desfășurată la Muzeul Național Brukenthal și Biblioteca Județeană Astra, dar și prin contribuția sibienilor invitați să își deschidă arhivele personale. Fotografiile colectate vor spune povești despre oraș și despre oamenii lui – despre studiourile foto, despre momentele de sărbătoare, despre viața de zi cu zi într-o perioadă intensă și adesea paradoxală.
Pe parcursul proiectului, vor fi realizate două podcasturi cu invitați speciali – istorici, arhitecți și fotografi care au documentat acei ani – aducând în prim-plan povești, amintiri și perspective unice, iar punctul culminant va fi reprezentat de expoziția finală din Piața Mică nr. 3, unde publicul va putea descoperi peste 50 de fotografii reprezentative pentru epoca comunistă, reunite într-un veritabil album vizual al Sibiului de altădată.
Această inițiativă creează un dialog între generații, invitându-i pe cei care au trăit acea perioadă și pe cei tineri să (re)descopere orașul, fotografia devenind o punte vie între trecut și prezent, între memorie și identitate.

Reel the City

„Reel the City” este o poveste despre cum un oraș prinde viață atunci când este privit prin ochii tinerilor săi și transformat într-o colecție de imagini și sunete care vorbesc despre identitate, apartenență și dorința de a fi parte dintr-o comunitate. Pe parcursul a trei luni, 20 de liceeni se întâlnesc cu orașul lor nu doar ca loc de zi cu zi, ci ca sursă de inspirație, explorând patrimoniul său vizibil și invizibil, clădirile care îi definesc istoria, străzile pe care se intersectează povești vechi și noi, dar și energiile culturale contemporane care fac din Sibiu un spațiu viu și în continuă transformare.


Într-un proces de învățare ghidat de traineri specializați în videografie, storytelling și promovare digitală, tinerii nu doar că deprind abilități tehnice, ci descoperă și cum se spune o poveste vizuală care să transmită emoție, cum se construiește un mesaj care să rezoneze cu alți oameni de vârsta lor și cum rețelele sociale pot deveni mai mult decât platforme de divertisment, transformându-se în instrumente de exprimare și de conectare cu comunitatea.


La final, din această experiență va rezulta o arhivă vibrantă de reel-uri și podcasturi care adună fragmente de viață urbană și le transformă într-un portret colectiv al orașului, așa cum este el văzut prin ochii unei generații care crește odată cu el. Pe langa un proiect de formare digital, Reel the City este si o invitație adresată tinerilor de a-și afirma vocea, de a redescoperi legătura cu locul în care trăiesc și de a construi, prin creativitate și curaj, o punte între trecutul și viitorul Sibiului.

Viata la tara vazuta prin ochii copiilor

„Viața la țară văzută prin ochii copiilor” este o călătorie vizuală prin comunitățile din județul Sibiu, desfășurată în Săliște și Gura Râului, unde cei mai tineri locuitori devin exploratori ai propriei lumi, folosind fotografia ca mijloc de exprimare și redescoperire a tradițiilor. Într-o epocă dominată de tehnologie, telefoanele mobile – de cele mai multe ori folosite pentru divertisment – se transformă aici în instrumente creative, prin care copiii surprind viața de zi cu zi, peisajele, obiceiurile și chipurile care definesc spațiul rural.
Atelierele dedicate lor nu se limitează la noțiuni tehnice de fotografie, ci îi învață să privească altfel mediul înconjurător, să descopere detalii, să observe lumina și să construiască povești vizuale care transmit emoție și autenticitate. Astfel, satul devine un teritoriu de explorat și reinterpretat prin ochi tineri, iar fotografiile rezultate vor alcătui o expoziție itinerantă în aceste comunități, deschisă tuturor celor care vor să vadă viața rurală dintr-o perspectivă proaspătă și surprinzătoare.
Proiectul devine astfel un liant între tradiție și contemporaneitate, invitându-i pe adulți să redescopere frumusețea vieții de la țară prin sensibilitatea copiilor, și îi încurajează pe cei mici să fie mândri de moștenirea lor culturală. „Viața la țară văzută prin ochii copiilor” este, în același timp, o celebrare a autenticității și un gest de respect față de patrimoniul rural, dar și o dovadă că tradiția și modernitatea pot conviețui armonios atunci când sunt privite prin lentilele celor care reprezintă viitorul comunității.

OMIE. Spatiu liber pentru idei fara bariere

În Piața Mică nr. 3 se conturează un loc care nu are granițe între arte și oameni, un spațiu gândit să fie laborator de idei, atelier de experiment și scenă pentru creativitate. „OMIE. Spațiu liber pentru idei fără bariere” este mai mult decât un proiect de amenajare – este visul de a crea un centru al fotografiei și artelor vizuale, unde orașul pulsează prin energia celor care îl locuiesc.
Dotat cu mobilier flexibil, panouri expoziționale și tehnologie multimedia, spațiul va putea găzdui de la expoziții și ateliere practice, până la discuții, podcasturi și proiecte colaborative. Nu va fi doar un loc de prezentare, ci unul de explorare, unde artiști consacrați și debutanți, profesioniști și amatori, copii și adulți își pot împărtăși ideile și pot construi împreună forme noi de expresie.
Nevoia acestui spațiu vine dintr-o realitate vizibilă: fotografia din Sibiu nu avea până acum un „acasă” al ei, un loc unde comunitatea artistică să crească organic, să își poată arăta lucrările și să își învețe reciproc limbajele creative. „OMIE” își asumă această misiune – să ofere un cadru deschis, modern și prietenos, unde fiecare eveniment va conta ca o experiență de învățare și fiecare întâlnire va deschide drumuri neașteptate.
Proiectul prinde viață cu sprijinul mobilizat prin Maratonul Internațional Sibiu, transformând energia alergătorilor și a susținătorilor într-un motor pentru cultură. „OMIE. Spațiu liber pentru idei fără bariere” devine astfel nu doar un hub artistic, ci și un simbol al comunității sibiene: un loc unde ideile circulă liber, unde creativitatea se exprimă fără constrângeri și unde arta nu mai este un privilegiu, ci o experiență împărtășită.

Urban Life – 2nd ed.

„Urban Life – Tineri Exploratori” este un proiect inovator ce își propune să dezvolte creativitatea și abilitățile tehnologice ale tinerilor, oferindu-le oportunitatea de a folosi telefoanele mobile în scopuri artistice și educative. În contextul creșterii utilizării tehnologiei de către tineri, acest proiect transformă activitățile recreative și de socializare într-o oportunitate de învățare și autoexprimare.
Participanții vor explora orașul Sibiu prin lentilele propriilor telefoane, surprinzând momente din viața urbană. Rezultatul acestui demers va fi o expoziție fotografică ce reflectă orașul văzut prin ochii lor, aducând în prim-plan diversitatea și frumusețea mediului urban.

Obiectivele proiectului

Dezvoltarea competențelor tehnice: Participanții vor avea acces la 4 workshop-uri dedicate artei fotografice, unde vor învăța tehnici avansate de fotografiere, editare și prezentare a imaginilor, dobândind cunoștințe esențiale în acest domeniu.
Stimularea creativității și originalității: Tinerii vor fi încurajați să își exploreze propriile idei și să dezvolte un stil personal, aducând o perspectivă unică asupra temelor propuse.
Consolidarea colaborării: Activitățile din cadrul workshop-urilor vor promova colaborarea și schimbul de idei între participanți, consolidând relațiile și promovând un mediu pozitiv și colaborativ.
Expoziție fotografică: La finalul proiectului, va fi organizată o expoziție care va prezenta fotografiile realizate de tineri în cadrul workshop-urilor. Această expoziție le va oferi participanților ocazia de a-și expune creativitatea și viziunea artistică în fața comunității.
Proiectul promovează, totodată, conștientizarea importanței conservării patrimoniului urban și a unui stil de viață sustenabil. Participarea oferă tinerilor o formă de educație non-formală, încurajându-i să exploreze și să aprecieze lumea din jurul lor prin intermediul artei fotografice.